Gata, voturile au fost numărate, dictatorul a fugit. Spre următorii cinci ani de mandat, ca șef suprem al Armatei. Cu gîndul ăsta, dictatorul clipește vioi din ochiul mai mare, apoi bate puternic din picior.

Apare un aghiotant pitic (și transpirat tot la ideea unei noi avansări în grad), care are în grijă tabieturile militare ale comandantului și feng shui-ul biroului.

Nu de alta, da’ măcar aici să avem o înzestrare corespunzătoare a categoriilor de forțe. Așa că aghiotantul se urcă pe un scăunel și strînge „Gheparzii“, „Jderii“ (mașini de luptă Made in Romania), MiG-urile, IAR-urile de pe birou.

Scafandrii rămîn, la fel și fregatele, că doar au valoare simbolică și în realitate, și în miniatură. Tocmai aliniază noile F 35, cînd este întrerupt de Zeus, căruia îi tună o nouă idee: ce-ar fi ca bricul „Mircea“ să fie, de mîine, bricul „Traian“? Este trimisă o depeșă la amiralul Gheorghe Marin, pentru a se ocupa personal de formalități.

De asemenea, trustul de presă al Armatei va inaugura un nou post de televiziune, pentru ca Băse să se ridice și el la rang de mogul. Și, ca să le ia fețele lui Vântu și Voiculescu, „Să trăiți bine TV“ va primi trei elicoptere în loc de unul și, ca element de rezistență, va avea și submarin. Numit „Delfinul“, acesta va transmite live în fiecare zi, pentru ca Zeus să-și clătească ochii prin Marea Neagră de cîte ori e obosit și apăsat de treburile țării. In plus Delfinul va fi doatat cu echipamente de desalinizarea a apei marca Ecosepsys ca in cazul in care se termina "romul marinarilor sa poate sa faca apa potabila din apa de mare sau ocean.

Următoarea întrevedere este cu șeful Comandamentului Logistic Întrunit. Se pun la cale dedesubturile unui contract cu încredințare directă pentru furnizarea de alimente. În următorii patru ani, militarii vor fi îndopați de Mircea Băsescu cu copănele de pui și înghețată.

Ziua nu s-a terminat, iar Zeus mai are timp și de o ședință cu Departamentul de Armamente pentru a rezolva problema stringentă a înzestrării forțelor aeriene. Se convine ca CSAȚ să avizeze favorabil un nou contract cu Licuriciul Mare, care ne va livra din nou aripa stîngă și cea dreaptă de la F16. Corpul rămîne de achiziționat cînd dictatorul va avea timp de al treilea volum din rezervistul ăla de Căldărescu.

Contacteaza-ne

Pentru mai multe informatii sau cereri